Piata Pharma Evenimente Companii Joburi Evolutie Articole Utile
RepMed - Portal pentru reprezentanti medicali Blog reprezentanti medicali

Ghidul RepMed

Jobul de reprezentant medical Interviu la o companie Pharma Sfaturi utile
 
5 motive pentru care îmi place să lucrez în Pharma - Gabriel Bogdan, Senior Medical Representative, 28 mai 2007

1.    Îmi place să lucrez în Pharma pentru că reprezintă un mediu elitist

    Chiar dacă am întâlnit şi catalogarea „vânzator de chipsuri”, un reprezentant medical reuşeşte să fie deasupra mediei. Istoria, până la urmă, începe odată cu venirea în ţară a primelor reprezentanţe. Pe atunci părea inimaginabil să angajezi într-o poziţie de reprezentant altceva decat un medic sau farmacist. Cunoştinţele medicale erau considerate indispensabile, dar mai mult decât atât, medicii nu ar fi acceptat să discute cu un „inginer” chestiuni profesionale ca prescripţiile. Această fundamentare a Pharmei a făcut ca din start nivelul să respecte un anume standard. Între timp lucrurile s-au mai schimbat, în sensul în care formaţia profesională nu mai contează (o fi de bine, o fi de rău....dar asta deja este o altă temă de discuţie). Cu unele excepţii - în orice pădure există uscături - nivelul Pharma rămâne suficient de ridicat mai ales datorită abilităţilor cerute încă din momentul recrutării.Din păcate se pare ca în ultimii ani devine din ce în ce mai complicat să găseşti un potenţial nou reprezentant medical, dar şi aceasta este o altă temă de discuţie.

2.    Îmi place să lucrez în Pharma pentru că interacţionează cu un mediu deosebit

    Nu i-am invidiat niciodată pe oamenii din vânzarea de FMCG (fast moving consumer goods). Mă gândesc cu groază la cum s-ar desfăşura o relaţie de afaceri cu birtaşul din centrul satului sau cu patronul buticului din colţ,un individ de 150 de kile, cu lanţul la gât cât glezna nevestei, ras în cap şi cu o aromă inconfundabilă. Nu am un asemenea vecin, dar cred că realizaţi cam cum devine problema. În acest context devine un privilegiu să colaborezi cu medici şi farmacişti, oameni cu o condiţie intelectuală deosebită. Bineînţeles că şi aici există excepţii, dar în general partenerii noştri respectă un anume standard care corelat cu primul motiv pentru care îmi place să lucrez în Pharma nu poate duce decât la o creştere constantă a nivelului mediului de lucru. Cel puţin la nivel teoretic... şi iarăşi o altă temă de discuţie. În orice caz este destul de dificil să găseşti un colaborator care să te trimită spre nişte destinaţii extrem de concrete sau să folosească argumente de natură non-verbală atunci când prezenţa ta acolo îl agasează suficient.

3.    Îmi place să lucrez în Pharma pentru că există un cod de conduită

    Acest Bushido al reprezentantului medical se numeşte Codul ARPIM, şi chiar dacă este recunoscut şi adoptat doar de firmele afiliate acestei organizaţii, reprezintă regulile de bază ale activităţii de promovare. Pentru că meseria aceasta nu a beneficiat de un Hipocrat care să fundamenteze un juramânt, a fost nevoie de un grup de specialişti pentru elaborarea acestui cod, care nu reprezintă altceva decât aplicarea unor norme legislative la nivelul activităţii Pharma. Bineînţeles că nu toţi reprezentanţii cunosc aceste norme, şi cu atât mai puţini le respectă. Dar ce ar fi viaţa fără un pic de concurenţă neloială ? N-ar fi o plictiseală teribilă în mediul de afaceri dacă cineva nu ar învârti ilegal nişte bani ?
    Însă mie unul, pe lângă faptul că îmi oferă senzaţia unui samurai obligat să trăiască şi lupte respectând regulile, codul de conduită îmi dă siguranţă că atâta timp cât este respectat nu risc să mă trezesc la uşă cu băieţii în uniformă care să îmi facă o invitaţie într-un loc în care se pun întrebări indiscrete. Iar pentru mine senzaţia aceasta de siguranţă este mult mai importantă decât orice satisfacţie profesională.

4.    Îmi place să lucrez în Pharma datorită colegilor simpatici

    Nu ştiu în câte medii de afaceri se foloseşte cuvântul colegi când se face referire la concurenţa existentă sau potenţială. Prefer însă acest cuvânt, chiar dacă unii dintre aceşti colegi m-ar contrazice. Îl prefer pentru că prin dinamismul mediului (adica dacă nu mă mut eu, fuzionează firmele) s-ar putea să fiu mâine angajat de aceeaşi companie ca şi cel pe care mai deunăzi l-aş fi numit „ţiparul”, „ticălosul” sau alte alea. În condiţiile în care unul din noi s-ar putea să devină şi şef, nici unuia nu i-ar face plăcere acest fapt. Trecând peste glumă şi folosind argumentaţia de la punctele 1 şi 3 mi se pare firesc să existe un respect între membrii aceluiaşi mediu de afaceri. Dar poate că în Pharma e chiar mai mult. Dacă nu eşti sălbatic (există şi câteva asemenea specimene), este imposibil să nu îţi găseşti într-o zi lejeră un tovarăş de cafea de la altă firmă. Sau dacă ai o problemă să nu găseşti după câteva telefoane un coleg din altă companie care să te ajute. Şi sunt convins că dacă ar exista un club al reprezentanţilor medicali ar exista acolo genul de fraternizare întâlnită doar în tipicele cluburi britanice.

5.    Îmi place să lucrez în Pharma pentru că este un mediu poliglot

    Ce ar mai putea fi de spus în sprijinul aceastei afirmaţii, când am preferat să scriu „Pharma” în loc de piaţa farmaceutică ? Din fericire onorabilul Pruteanu nu lucrează în acest mediu, încât putem face „business” în loc de afaceri, vom putea merge liniştiţi la „training” în loc de cursuri, ne putem numi „sales force” în loc de forţă de vânzări şi putem fi coordonaţi de „regional sales managers” şi „area sales managers” în loc de şefi de zonă. Am înţeles că ultimele norme academice au adoptat şi adaptat termenul „target”. No comment. Nu cred că voi putea să scriu vreodată „targhet” sau să îl pronunţ ca atare din cauza accentului moldovenesc, aşa că voi căuta un alt termen anglo-saxon pentru a-l putea aduce în business. Şi probabil şi acasă, pentru că am scăpat intr-o seară o replică de genul : „Iubito, fii specifică, deci care este targetul pe seara asta....?” de era să îmi leşine soţia pe canapea. De altfel un reprezentant medical se distinge „după vorbă, după port”, vorba poetului, pentru că din vestimentaţia tipică din timpul serviciului mai poţi scăpa, dar de limbajul caracteristic niciodată.


Copyright © 2007: RepMed | Piata Pharma. Web design by SmartLine
  Partener ROmedic