Preambul

    Departe de a fi o confesiune, îmi amintesc  momentul în care mi-am sunat mama (cred că era prin anul 4 de facultate) şi i-am spus cu aceeaşi francheţe cu care îi spusesem de nenumărate ori: „Mama, nu mai am bani!”. Evident, mă aşteptam ca, la fel ca şi în alte rânduri, maică-mea să concluzioneze că trebuie să îmi alimenteze cardul. Însă în acel aprilie nu a fost aşa. Mama mi-a răspuns cu aceeaşi francheţe: „Nici eu!”.

„NU” e un „DA” într-o altă limbă

    Lovitura pe care o primisem avea să însemne mult mai mult. Avea să însemne că „ e groasă”. Şi era. Începusem de o vreme să mă gândesc la un servici însă nu găsisem nici o îndeletnicire la care să mă pricep. În şcoala de medicină mai erau colegi care lucrau: unii erau şoferi de taxi, alţii mergeau weekend de weekend în staţiuni şi pentru sume derizorii măsurau tensiunea arterială a turiştilor obsedaţi de acest aspect sau pur şi simplu făceau un comerţ semi-legal pe internet. Bunul meu prieten Cătălin Popescu, care în acea vreme lucra pentru „Crucea Roşie” îmi spusese că ar putea să îmi aranjeze o întâlnire cu cineva de la o firmă de asigurări pentru un post de agent. Nu ştiam nici 1% din ceea ce avea să însemne pentru cariera mea acea întâlnire. Purtam plete şi, un cercel în urechea stângă, completa aspectul copilului de care uneori (atunci când nimeni nu mă vede) îmi e dor. După interviu m-am tuns şi am rămas vreme de 2 ani în acea companie de asigurări, ocupând pe rând postul de agent de asigurare, consultant financiar şi apoi consilier. M-am îndrăgostit de vânzări şi odată cu licenţa în medicină am aplicat la un post în industria farmaceutică, părăsind locul „uceniciei” mele şi devenind ceea ce sunt şi acum, reprezentant medical de vânzări.
    Au trecut ceva ani de atunci; nu foarte mulţi. Însă pe măsura ce se termină o zi, o săptămână, o lună, îmi număr viaţa în trimestre, cycle-meeting-uri, bonusuri şi evaluări. Ele fac parte din viaţa mea şi într-o bună zi am să ştiu că m-am pensionat după 120 de „Q”-uri, 90 de bonusuri şi mii de rapoarte.

„Şi... doctor când te mai faci?”

    După finalul trainigului îmi spuneam că meseria asta va fi tare uşoară. După câte învăţasem, ştiam că nici un doctor nu mi se va împotrivi în prescripţii iar farmaciile nu mă vor întreba decât „la ce oră să fie produsul pe raft”. Şi a venit prima zi după weekendul acela, când m-am suit în maşina proaspăt spălată şi am întrebat precum vânătorul inoportunat de Bugs Bunny: „Now what?”. Cu toată sinceritatea mărturisesc faptul că încă nu am scăpat de această întrebare chiar dacă e prezentă doar în subconştientul meu şi o anulează experienţa vizitelor irosite de inocenţa începătorului.
   Anii din asigurări m-au învăţat să câştig banii pentru care realmente muncesc. Şi e adevărat că are un alt gust fiecare inghiţitură de cafea plătită din banii câştigaţi din salarul unui student. Însă percepţia mea (şi evident a familiei mele) era că, la finalul facultăţii voi îmbrăca pentru vecie halatul alb şi voi sluji societatea de la „capătul cald al stetoscopului”.
    Nu ştiu cât timp am fost dezamăgirea mamei mele care, dacă ar citi acest articol, s-ar învinovăţi că nu mi-a dat câţiva bănuţi în acel an şi poate mi-ar fi schimbat cariera. Însă acum ştiu că este mândră de mine. Lucrez pentru una dintre cele mai titrate companii mondiale de produse originale, într-un colectiv minunat şi îngrijesc un produs excelent. Deşi am făcut aceeaşi facultate ca şi clienţii mei, ne întâlnim din posturi diferite ale actului medical dar de aceeaşi parte a baricadei: eu şi ei servind aceluiaşi act – alinarea suferinţei, vindecarea bolilor, preţuind viaţa şi sănătatea.

Îmi puteţi acorda câteva minute din timpul dumneavoastră pentru a vorbi despre produsul meu...

    Abandonând aspectul mercantil al promovării medicale, mi-am propus să expun în acest articol esenţa existenţei reprezentantului medical aşa cum o văd din totdeauna. Şi nu e neapărat o esenţă ci o stare de spirit. Am curajul să afirm că reprezentantul medical este un „doctor de doctori”. Am fost dat afară, alungat din cabinete şi apostrofat cu diverse fraze răutăcioase. Am fost în cabinete în care multi dintre reprezentanti nici nu s-au gândit vreodată că există. Am promovat în locuri în care îmi lăsam masina companiei (care, apropo de gluma unui coleg – e cel mai tare 4x4) o lăsam departe si mergeam prin noroi. Da, am promovat la tară, la medici si la farmacisti cărora le explicam timp de 10 – 20 minute că nu sunt de la Casa de Asigurari si apoi începeam vizita propriu zisă. Am intrat în cabinete de profesori care priveau prin mine si mă făceau să par cel mai neînsemnat gândăcel de pe o movilă de gunoi. Am avut ocazia de a întâlni doctori fără scrupule si doctori frustrati de ”bunăstarea” reprezentantului medical care nu se fereau să o afirme si să o scoată în evidentă ca si cum eu si alti colegi reprezentanti am fi vinovati de faptul că el/ea nu a avut curaj/posibilitate să meargă la un interviu, să accepte un asemenea job, în fine, să aibă demnitatea de a respecta această meserie fără de care, din fericire, nu se poate face medicină performantă si la standarde înalte. Numai prin efortul companiilor farmaceutice medicii si farmacistii au posibilitatea informării gratuite asupra atâtor aspecte de terapie si farmacologie. Ba mai mult, au un coleg, reprezentant medical, care vine la cabinet si oferă aceste informatii. Desigur, există si bibliografii sau materiale de studiu, există site-uri web dedicate si există biblioteci, însă câti medici (mă întreb eu) au timp, între declaratii, rapoarte, foi de observatii, liste, consultatii, etc să consulte aceste materiale. Am să răspund eu în avans. Infim de putini. Nici unul. Trăim timpuri accelerate, în care evenimentele din viata socială si profesională se derulează cu o viteză mai mare decât am avea noi capacitatea de constientizare.

    Domnule Doctor, eu am soluţia pentru pacientul dumneavoastră. Soluţia pe care v-o ofer liber şi necondiţionat ca şi cum v-aş şopti-o la ureche.  Nu e „al meu” mai bun şi nici „mai sigur”. Domnule/Doamnă Doctor, al meu e potrivit acum, la acest pacient. Nu uitaţi că suntem aliaţi şi parteneri; ba mai mult, facem parte din aceeaşi echipă. Eu fac amestecul, dumneavoastră doar „împingeţi pistonul” seringii şi la finalul zilei, amintiţi-vă că ne-am îndeplinit obiectivul, ba mai mult, ne-am atins ÎMPREUNĂ scopul: am vindecat, doctore.

Cu stimă,
Radu CRIŞAN-DABIJA,
Reprezentant Medical