Criza economica poate reprezenta o oportunitate pentru Romania, pe fondul deficitelor cronice care exista in infrastructura, farma sau servicii financiare, apreciaza Roberto Musneci, fost CEO al GSK, acum partener in cadrul unei firme de lobby si consultanta. Iar piata farma va ramane la o crestere de peste 10% in acest an, in ciuda crizei.
>Cum comentati scaderea bugetului pentru Sanatate, in conditiile in care avem unul dintre cele mai reduse niveluri din Europa?
Exista o usoara crestere a bugetului in lei, dar este un buget care va solicita o abordare de solidaritate sociala. Cred ca prin aceasta schimbare de calcul al preturilor, care induce o reducere a preturilor medicamentelor de pana la 15%, o crestere in volum va fi sustenabila. Nu va fi un an usor, ci greu, dar este stabilita o strategie. Nu vreau sa spun ca reducerea preturilor este o masura pozitiva in sens absolut. In situatia in care avem o criza financiara care ne pune in fata probleme dificile si in momentul in care avem aceleasi nevoi ca si in 2006, mi se pare ca aceasta propunere trebuie testata. Se vor reconsidera anumite prevederi, pentru ca trebuie sa fie sustenabile si pentru business, nu sa ajungem la o spirala a preturilor, care sa creeze dificultati companiilor. Sunt sigur ca, in trei-patru luni, se vor reconsidera anumite masuri. Dar pentru moment este o baza de lucru careia trebuie sa i se acorde credit.
>Ce reajustari ar putea aparea?
Trebuie sa vedem daca se creeaza o stabilitate la nivel de preturi sau se creeaza o spirala. Daca toate preturile se deplaseaza corespunzator, sau daca apar anumite anomalii.
>Ati lucrat si in cadrul unui producator, GSK, acum sunteti director non-executiv la un distribuitor. S-a vorbit despre partajarea echitabila a marjelor pe lant. Cum trebuie facuta aceasta?
Pentru un distribuitor laitmotivul este eficienta operationala, pentru ca vorbim despre volume. La nivel de producator international, este riscul de cercetare. Acolo, provocarea este de a dezvolta produse cu adevarat inovatoare.
De fapt, exista si o alta interpretare a schimbarilor recente de reglementare: daca vom castiga resurse printr-o asemenea manevra, acestea trebuie dedicate unui acces mai larg, intrucat avem oameni care au nevoie de acces la medicamente si tehnologii noi. Este vorba despre cancer de san, de col uterin, despre Parkinson, leucemie etc. Aici avem produse cu cost mai ridicat, dar acesta se justifica in raport cu riscul de cercetare. Asta este realitatea. Daca vom castiga bani cu boli mai simple, care pot fi tratate eficient cu generice, putem sa gasim resurse mai mari pentru medicamentele inovatoare.
>Din cele ce ati spus, sa ne asteptam la o dominatie a Roche ca lider in piata farmaceutica locala?
Nu stiu, nu cred, dar nu ma intereseaza. Important este ca medicii sa aiba o multime de optiuni terapeutice pe masa, pentru ca fiecare pacient este o persoana, un om, si necesita o abordare diferita. Pe mine ma intereseaza sa existe o piata competitiva, in care fiecare persoana sa aiba o serie cat mai larga de optiuni terapeutice.
>Cum vedeti liberalizarea plafoanelor la farmacii, stabilita in toamna lui 2008? Este sustenabila, in conditiile restrictiilor bugetare si ale lipsei de monitorizare a prescriptiilor?
Este un punct foarte dureros. Cred ca acest proiect de monitorizare a prescriptiilor trebuie sa fie o prioritate pentru autoritati si pentru Casa de Asigurari. Altfel, este complicat sa controlezi prescriptiile si nivelul de servicii medicale eliberate. Farmacistul are o dilema etica si legala: el trebuie sa elibereze produsele, dar din momentul cand a epuizat bugetul lunar, are un risc ridicat. Daca s-a scos plafonul lunar, trebuie sa punem o metodologie de control in alta parte, fie la nivel de prescriptie, fie la un alt nivel. Va fi o dezbatere foarte complicata, dar, in acelasi timp, acestea sunt exemplele din strainatate. De obicei, monitorizarea este la nivel de prescriptie, dar trebuie sa avem un sistem de monitorizare automatizat.
>N-am vazut anul trecut fuziuni si achizitii in distributie. In 2009 vom vedea?
Sincer, nu stiu. Este dificil sa fac previziuni legat de ce va fi in economie. Pe farma, este clar ca eficienta operativa va fi pe primul loc in prioritatile fiecarui operator. De aici vor rezulta anumite miscari de cota de piata. Este o piata care nu s-a optimizat inca, asa cum s-a intamplat in alte tari, si cred ca va continua pe acest trend. Probabil ca in 2009 vor fi incurajati sa mearga pe acest drum, al castigarii eficientei operationale. Pana acum a fost doar o tendinta.
>Dar fuziuni si achizitii?
Multiplii s-au schimbat total in fiecare industrie. O abordare mai conservativa fata de multiplii de EBITDA la care se fac tranzactiile reprezinta un element pe care l-am vazut in economie, nu numai in piata de sanatate.
>Din acest motiv, anticipati o expectativa din partea vanzatorilor?
2009 este un an cu adevarate oportunitati pentru cine are curaj, lichiditate si o viziune pe termen mediu. Este o observatie in general, nu numai pe farma. Cred ca in fiecare situatie de criza exista o mare serie de oportunitati pentru operatorii care au curaj. Pot sa intervina cu o abordare agresiva.
>Acum se ia cota de piata.
Corect. Cineva spunea ca o criza inseamna schimbare de proprietati. O parte va vinde, iar alta va cumpara. Nu stiu la ce nivel de pret. De fapt, pentru o serie de intreprinzatori, criza reprezinta o mare oportunitate. Si pentru Romania cred ca este o mare oportunitate, intrucat are un sistem flexibil, cu o taxare foarte competitiva, si, daca se lucreaza in mod focalizat, cred ca poate fi foarte fertila pentru investitiile internationale. Sunt o serie de oportunitati in piata - vorbim la modul general - cu acest nivel de taxare, ce nu este minimal, dar nici prea ridicat. La nivel de infrastructura, locuinte, dar si in alte domenii, exista oportunitati foarte mari.
>Dar investitiile straine s-au redus mult.
Nu cred ca este o situatie de fuga sau panica. De fapt, investitiile au scazut in toata lumea, dar oportunitatea consta in faptul ca exista o serie de nevoi care nu sunt satisfacute la nivel de Real estate, infrastructura, resurse energetice, servicii farmaceutice si financiare. In acest moment, cota de piata poate fi castigata mai repede decat in anii trecuti, pe un nivel de competitivitate nu atat de ridicat. Daca se reduce birocratia si se recurge la fondurile europene cu o abordare focalizata, cred ca Romania are o adevarata oportunitate.
>Cum vedeti reflectata criza in farma?
Daca o comparam cu aceea din real estate, este vorba despre alt film. Nu cred ca in farma criza va avea un impact mare, pentru ca, de fapt, industria farma e anticiclica, merge relativ bine in situatiile de criza. Dar este clar ca puterea de cumparare a scazut, ceea ce va avea un impact la nivelul vanzarilor de OTC-uri (medicamente fara prescriptie - n.red.). Este clar ca bugetul de stat va trebui controlat mai bine decat in anii trecuti. Eu, personal, nu sunt atat de pesimist cum sunt alti operatori.
>Ce crestere previzionati in 2009?
Este dificil de prognozat, depinde de evoluþia crizei globale, daca vom gasi un nivel de lichiditate acceptabil in economie. Nevoile in Romania justifica acum cresterea double digit pe farma, pentru ca este cerere nesatisfacuta.
>Cand spuneti “lichiditati”, la ce va referiti? La posibilitatea de rambursare a Casei, la gradul de colectare a fondurilor pe farma?
La tot. La bugetul pentru Sanatate care va fi disponibil pana la sfarsitul anului, la gradul de taxare si de colectare al Casei, la solvabilitatea fiecarui operator.
>La ce durata estimati criza? Va continua si in 2010?
Nimeni nu vede o solutie inainte de jumatatea anului 2010. As dori sa spun ca vom iesi din acesta situatie in trei luni, dar nu este posibil. Cred ca avem 12 luni grele. Dar cu o abordare de control al costurilor, de eficienta operativa, monitorizand oportunitatile care apar, cred ca poate fi un fel de renastere. Ma refer aici specific la Romania, pentru ca in Romania exista mai multe oportunitati decat in alta tara.
CV Roberto Musneci
* 1989 - Arthur Young, Italia (acum Ernst&Young)
* 1992-2001 - Diferite pozitii in cadrul diviziei pentru Europa de Est a Glaxo
* Oct. 2001-aug. 2003 - Vicepresedinte& director general GSK Romania
* Sept. 2003-martie 2007 - Vicepresedinte si director regional pentru Europa de Est si de Sud al GlaxoSmithKline
* 2007 - Partener senior la SMA
* Membru Amcham din 2003, presedinte al asociatiei pentru trei mandate consecutiv
Business Standard